!Zunbetch.^In your face !!^Din: Toronto.
Postari: 902
|
|
_Capitolul 7_ -Regasire-
Vineri.Ploaie, vant.Liniste, singuratate.Doar ora sapte, putin dupa rasarit. Aceste date erau adjctivele perfecte.Ma simteam atat de rau.Priveam tavanul alb si gol, in timp ce gandurile-mi zburau in toate directiile.Mama inca-si citea cartea.Avea o fata obosita si posomorata.Probabil astepta cu sfiala sa se faca ora opt, sa plece la munca.O lacrima-mi scapa, stergandu-mi-o repede.Ce trist.Cand A. reveni in mintea mea, mama tusi usor facandu-ma sa ma trezesc din nou la realitate. Imi venea sa ma ridic din pat si sa zbor pe marile ferestre ale salonului.Insa, din nou toate erau doar in imaginatia mea. Cand ceasul indica ora sapte si jumatate, mama isi lasa cartea pe dulap.Isi indrepta putin hainele si-mi zambi dezamagita. -Scumpo, plec… -Bine, mama, am sovait eu. -Sa ai grija de tine si suna-ma daca e ceva, imi saruta ea fruntea. Iesi grabita din salon, inchizand usa usor.Imi era greu sa-i spun ce simt de frica ca nu m-ar intelege.Preferam sa tin in mine si sa “explodez” in singuratate. Am oftat adanc si m-am ridicat in sezut.Mi-am plimbat ochii prin salon, lasand imaginile sa-mi curga-n fata.Linistea ma apasa.Simteam cum ma zdrobeste.Mi-am luat din nou laptopul din dulap si l-am deschis.Nu-mi doream sa sufar si mai tare, descoperind alte lucruri ce tineau de mine si sentimentele mele, insa curiozitatea nu tinea cu mine deloc.Am intrat pe blogul scolii si am vazut noua stie.
Continuare.. Allison minte.Probabil viata i se pare mult mai usoara asa.De ce?Doar ea stie.Cine ii mai este alaturi?Nimeni.Cum se simte?Asta nu stiu, insaprobabil si acum plange.Cine sunt eu?Asta conteaza cel mai putin. Un singur sfat:Allison, minciuna are picioare scurte, iar adevarul o intrece! Nobody.
Aceasi senzatie, de data aceasta amestecata cu furie si ura.Furia era atat de prezenta, incat ma facu sa plang cu lacrimi mari si dure.Pur si simplu, nu intelegeam.Cine putea fi?De unde stia atat de multe?Sa fie oare chiar Andrew?Si de fapt..Ce-mi pasa?Deci, vorbind serios..Ar fi trebuit sa rad.Ar fi trebuit sa nu bag in seama.Sau cel mai bine, ar fi fost sa uit.Asa vorbele lu’ "Nobody" deveneau minciuni iar ale mele adevar.Mi-am sters furioasa lacrimile si mi-am gasit undeva curajul, pierdut printre amaraciune si resentimente, si m-am apucat de postat un mesaj.
Allison:Sti ceva, Nobody..Oricine ai fi!Nu stiu de ce afirmi asa ceva si nu stiu ce vrei sa obtii cu asta.Vorbele mele incep sa prinda un adevarat contur si sincer, m-am cam saturat sa mint.Deci te rog, lasa-mi viata-n pace.Inceteaza…
Insa nu am putut.Nu l-am putut trimite.Frica ma poseda si degetul meu aratator sterse tot mesajul.Nu puteam minti asa.Nu puteam afirma asemenea minciuni.Pur si simplu, ma simteam incapabila.Am inchis si mai nervoasa laptopul si l-am trantit pe dulap.Cand am vrut sa cedez din nou si sa las lacrimile sa ma indunde..sa ma epuizeze, cineva se auzi din nou batand in usa. -Intra?m-am intrebat eu. -Ah, Allison!intra Joe cu chitara-n spate. -Joe?!m-am mirat eu.Ce cauti aici?Adica, nu aveti ore?Si?Eu..Adica.. -Prea multe intrebari!ranji el lin. -Pff, am cascat eu ochii. -Nu merg la orele de repetitii.Am vrut sa vad cum esti. -Tu chiar vorbesti serios?Adica…De la repetitii?Nu erau importante? -Mai usor, ca nu-ti pot raspunde, rase el din nou. -Fac..bine!M-ai surprins. -Cred ca mi-am dat seama, se aseza el langa patul meu. -Dar, cum de? -Cum de, ce? -Cum de ai venit sa ma vezi pe mine?!am subliniat eu ultimul cuvant. -Pur si simplu.Cum ai dormit? -Bine!am zis eu hotarata.Cred..pierzandu-mi entuziasmul. -Ce plictisitor e aici… -Sa stii! -Hai afara!In parc.E liniste la ora asta dar macar nu esti inchisa intre patru pereti. -Sunt cu piciorul in ghips..am ranjit eu ca o proasta. -Si?Gasim noi un carucior! Un zambet puse stapanire pe buzele mele.Fusese a doua oara cand zambisem pe bune in acea saptamana.Iesi pentru zece minute afara si se intoarse cu un carucior.Cand veni vorba sa ma schimb, rase usor si iesi putin.Mi-am tras bluza pe mine, peste mi-am luat vesta si pantalonii negrii; in piciorul sanatos, luandu-mi tenisul. -Hey!Joe!am strigat eu dupa el. -Asa!Esti gata? -Cum iesim?!m-am intrebat eu. Si am primit doar un ranjet diabolesc.Ma puse in carucior si ma scoase afara din salon.Imi venea sa rad, insa incercam sa ma abtin.Si incepu sa fuga cu mine pe coridoare dand peste cativa medici. -Nu o rapesc!striga el in spate, razand. -Doamne!Esti nebun! Si ma scoase din cladire.Afara era soare chiar daca era doar vreo’ opt si jumatate.Rasul meu galagios statea sa isi arate puterile.Trecu strada principala si ma impinse repede, pana in parc, de frica sa nu ne urmareasca cineva. -Stai putin!Sa nu fugi!ranji el, mergand pana la magazinul cu vata de zahar si inghetata.Vata sau inghetata?tipa el. -Vata!am strigat si eu la randul meu, rusinata. Cumpara repede doua vate de zahar si mi-o inamana pe a mea, ducandu-ma in mijlocul parcului.Aerul curat si caliu imi curata plamanii.Ma simteam atat de bine.Eram acolo, in mijlocul parcului, razand si cu urme de vata in jurul buzelor.Joe ma aseza langa el, pe iarba si am inceput sa ne uitam la formele norilor.Ma eliberasem de orice grija.Radeam cu toata puterea mea si ma simteam in sfarsit bine.Acolo, pe iarba usor umeda, mancand vata de zahar cu Joe, razand..Era aproape ca in visul meu.Insa nu era El printul meu, pe calul sau negru.Dar imi era de ajuns. -Uite, zici ca esti tu.. -Unde?ma uitam eu. -Acolo!Mai la stanga. -Undee? Imi prinse palma in a sa, facandu-ma sa-l privesc in ochi.Imi ranji si-si inchise un ochi, ghidandu-mi mana. -Uite!Acolo.. -E da!am ras eu.Eu nu vad nimic. -Intoarce-ti putin capul.Haide ma..Uite : parul, ochii.Cum isi tine mainile.Tu esti acolo! Mi-am intors capul, rezemandu-mi-l de umarul sau.Era atat de bine.Zambetul imi era intins pe toata fata si nu-mi pasa ca fugisem din spital sau ca stateam pe iarba verde a unui parc.Ma regasisem.Eram din nou acea eu.Si ce mult trecuse de cand nu ma mai intalnisem.De cand nu ma mai uitasem cu adevarat in oglinda.Si ce proasta fusesem.Cat de bine era.Trebuia sa uit.Totul!Trebuia sa o iau de la capat.Sa incerc sa ma regasesc cu totul.Usor, putin cate putin. -Acum vezi? -Poftim?ma trezisem eu din visare. -Te vezi? -Nu..Probabil s-a deformat norul. -Probabil!zambi el larg.Era frumos… -Ce? -Norul! -Ah, si eu tot nu-l vad!m-am scuturat eu ca un copil mic. -Nu te mai chinui!Cu imaginatia te nasti!rase el. -Hei!i-am dat eu un ghiont, razand.
_Capitolul 8_ -Necazuri-
_______________________________________

|
|