Simpatie.ro - matrimoniale
Even FanFiction - Teen stuff
Forumul este dedicat iubitorilor de compuneri, fan fiction si alte creatii.
Nou pe simpatie:
deea43
Femeie
24 ani
Timis
cauta Barbat
25 - 56 ani
Even FanFiction - Teen stuffReguliInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
Even FanFiction - Teen stuff / Oneshot. /

Mčre Cigarettes Caméléon

Pagini: 1 Moderat de Cap de paie
#1
Artemis
Moderator
Postari: 668
Mčre Cigarettes Caméléon

   Într-o toamnă ploioasă din trecutul meu maroniu stăteam plictisită pe veranda casei părintești și priveam în zare la păsările care ne părăseau ținuturile. Pe atunci le vedeam ca pe o mare cenușie, neagră ce fugea de mine, ca și când aș fi încercat vreodată să mă apropii de corbi... Vântul bătea ușor și îmi mângâia pielea cu răceala sa de septembrie. Temperaturile scăzuseră destul de dramatic în ultima săptămână, de la cele treizeci de grade ale lui august se ajunsese la optsprezece. Soarele făcea plimbări prin nori, lăsând timpul să fie purtat de aer, trecând destul de încet...
   Pachetul de țigări Caméléon al mamei stătea neatins pe măsuța din lemn de brad ce era acoperită cu o mușama de un albastru închis. Degetele îmi căzuseră fără noimă pe acesta și îl traseră mai aproape. Am mângâiat ambalajul înghețat, după care l-am rupt fără milă. Am scos o țigară și am trecut-o prin dreptul nasului, inspirând parfumul mamei ce m-a făcut mai apoi să tușesc. Mirosul ei specific de Caméléon îi făcea pe toți să întoarcă capul după ea pe stradă în tinerețea ei timpurie, mi-a povestit odată. Pletele ei brunete arătau mereu, dar mai ales toamna, ca frunzele moarte de stejar care zăceau pe pământ reci. Am tras o gură mare de aer curat și le-am îndepărtat, gândindu-mă la albaștrii ochi ce se asemănau cu marea... Noaptea se închideau la culoare și ea se transforma într-un cameleon... Liniile din irisul ei erau atât de fin schițate încât de obicei nici nu se observau, însă eu mereu le contemplam în liniște dintr-un loc ascuns în umbra soarelui.
   Oftasem atât de des până atunci, dar parcă în acel moment o făcusem atât de profund încât crengile copacilor se mișcară. Mă gândeam la pedeapsa primită, o săptămână închisă în casă, fără televizor, fără telefon, fără omenie. Mereu când era nervoasă, mama ieșea pe verandă și își fuma irascibilă țigările, făcându-te incapabil să-i spui vreo vorbă, să o privești, să stai în fața ei. Privirea tulbură parcă îți arunca valuri înalte de șapte metrii în față și apoi te îngropau în frunze moarte, undeva departe de toți și de toate, te lăsa să suferi acolo pe vecie doar cu gândul la ea, cu un dor și cu o frică în același timp.
   Nu era o mămică rea, era doar supărată pe mine și mă simțeam groaznic din acest motiv.
   Supărată la rândul meu, am aprins stângaci o țigară și i-am atins capătul de vârful buzelor. Ca un sărut înmiresmat, toată acea otravă îmi intra în corp și îmi calma focul, parcă inducându-mă într-o stare de moarte celebrară din care nu mai exista cale de scăpare. „Timpul va rezolva totul”, dacă mi-ar fi zis cineva asta atunci în față, l-aș fii scuipat între ochi și i-aș fi transmis moartea mea prin priviri reci și scurte, dureroase și confuze. Fumul îmi ieșea tulbur și dezordonat pe nări, pe gură, parcă și prin ochi. În timp ce în jurul meu se formase un nor cenușiu și cețos, păsările treceau în continuare pe cerul ce începuse să prindă o nuanță roșiatică care se vedea vag din locul meu. Soarele era ca o luminiță minusculă aflată la kilometrii distanță, iar norii nici nu se puteau compara cu ce aveam eu.
   Mă simțeam mândră de mine, reușisem să scap de griji printr-un singur fum. Mă camuflasem perfect.


_______________________________________


 
   
#2
IepureXD
^In your face !!^
Postari: 925
Awww ce imi place <3!
Imi pare rau ca nu pot sa zic "Next" pentru ca as zice =)


_______________________________________
Dear Guys..
    If a girl come out of the bath just to answer you at the phone..
                                       
                                                                            MARRY HER!

Dear Girls..
    If a guy pauses a video game just to text you back..
                                         
                                                                            MARRY HIM!


 
   
#3
Madd
I'm great^^
Postari: 423
Ahh, i love it :X. Ai reusit sa-mi captezi atentia de la titlu, care mi se pare foarte original si inspirat, ce pot sa mai zic de story!

_______________________________________
Life isn't about the breaths you take
                 It's about the moments that take
                                   Your breath away


 
   
Pagini: 1  
Mergi la