|
|
E facut intr-un moment de plictiseala sau melancolie sau furie nu stiu, poate toate astea, in incercarea de a ma calma, deci nu e cine stie ce:">
Disperarea vietii mele…
Am o stare de cacat! Am senzatia ca viata, viata mea, se duce de rapa. Vreau in disperare sa trag din tigarile mele. Simt o gramada de nevoi disperate care… care pur si simplu ma dispera in disperarea lor. Ironic, nu?
Cred ca cei care au scris zodiacul si-au gresit menirea. Ei spun ce verbul reprezentativ zodiei mele este “a dori”, cand eu, toata viata mea, am rostit de mai multe ori cu un trillion cuvantul “vreau”. Acum vreau vodka, muzica ruseasca, de preferat Tatu si cred ca si Evanescence, desi ascult astfel de muzica o data la 20 de ani. De mentionat: am 16 ani. Vreau un carusel, de fapt doar sa ma dau intr-unul pana mi se face greata si vomit. Mai exact, vreau sa fiu ametita, paralela de soarta si totusi lucida. Adica in acest moment nu as fi lua un joint. In cazul in care as lua, luciditatea nu si-ar mai avea locul. In cazul unui pahar sau poate a doua pahare de tarie si-ar avea locul. In trei pachete de malboro rosu isi are locul, intr-un carusel blestemat si stupid si lista ar putea continua.
Ma simt ca si cum as avea cinci ani. Viata e prea stupida si in disperarea mea nu mai sunt nici macar coerenta. Fumul este tot mai dens in baia asta mica, complet sigilata. Incep sa desenez lucruri aiurea pe peretii albi cu rujul meu stacojiu. Ma simt rasfatata si… nu stiu. Sunt oarecum confuza. Nu gasesc cuvinte in mintea mea intortocheata si care de mult a luat-o pe alte carari. Ma port ca si cum sunt o piticanie rasfatata careia i s-a luat jucaria, iar acum se tranteste cu curu’ de pamant si urla cat il tin plamanii. Singura difereta e ca partea cu tipatul se petrece doar in capul meu, desi - din nou – cu disperare as vrea sa fac asta.
Nu suport sa ii aud cum petrec in camera de alaturi. Incep sa plang ca o toanta, lipita de caloriferul fierbinte, cu o tigare patata de ruj intre buze si cu fumul acela toxic iestindu-mi pe nari, cu lacrimile curgand pe obraji. Ma simt ca o idioata. Am nevoie urgenta – ca sa nu spun din nou disperata – de o imbratisare. Vreau una, numai una… Vreau pe cineva care sa ma iubeasca.
Se pare ca pentru mine “vreau” si “ am nevoie” sunt similare, desi as putea – cred – trai si fara micile mele dorinte. Mereu m-am intrebat care este diferenta intre “vreau” si “doresc”. Mereu am crezut ca primul cuvant e mai puternic fata de al doilea, dar e relativ. Concluzia e ca vreau multe, prea multe .
De exemplu acum imi doresc ceva intru totul strupid: imi doresc un prieten care sa vina la mine si sa ma intrebe ce dracu’ am, iar eu sa-I raspund “nimic”, iar scena sa se repete pana “ma convinge” sa ii spun. De multe ori astfel de gesturi inseamna mult pentru mine, iar pentru cine ma cunoaste e logic sau poate nu, dar stie. Daca acel prieten renunta la intrebari si pleaca ma simt si mai pustiita si parasite si incep sa plang in hohote si sa imi spun ca nimanui nu ii pasa de mine. Poate ca sunt doar aiureli, poate nu…
Acum am nevoie de un wisky, numai ca sa ma faca sa ma simt mai bine, sa pot scapa de aceasta stare complet lipstita de sens. Am senzatia ca sunt un om fara importanta. Nu pot sa sufar muzica de rahat a alora. Nu pot sa ma suport pe mine. Ma simt urata, desi multe personae mi-au spus ca nu sunt. Ma simt aiurea rau de tot. Ma simt in plus, diferita, nedorita. Ma aflu in cea mai cumplita stare a mea, in care am nevoie doar de imbratisari, iubire si alte tampenii din astea. Sunt deplorabila si penibila. Imi vine sa sparg si sa trantesc tot ce am in cale, dar nu vreau sa ies in evident, nu asa...
Cel mai naspa lucru e ca ma simt cel mai ignorata chiar de persoana careia ii doresc cel mai mult atentia. Incep sa plang si mai amar la gandul asta. Imi e greata si nu pot sa elimin aceasta senzatie oribila cu niste bicarbonat. De fiecare data cand incerc sa ma lupt pentru el renunt imediat, pentru ca stiu ca nu va iesi nimic, probabil acum se freca de una dotata. La fel fac si cu integrarea mea intr-un grup; imi bag de fiecare data picioarele si adopt solidaritatea. Ma mint singura ca mi-e mai bine singura si asa ajung mereu la falsii mei prieteni: bautura si tigarile.
Ca in fiecare an de cand ma stiu, abia astept sa se termine revelionul. Credeam ca daca o sa scap vreodata de corvoada asta de a face revelinul cu ai mei o sa fie mai bine, dar n-a fost sa fie. Iar acum stau ca toanta intr-o baie nenorocita si ma inec la fiecare minut din cauza ingrozitorului fum. Ma simt ca intr-un spital, ca si sunt bolnava de cancer sau hepatita sau alta boala mizera dar mai de graba as alege scleroza sau schizofremia..
Adevarul e ca ma plang atat pentru nimic. Sunt altii intr-o situatie si mai rea decat a mea. Incerc sa ma imbarbatez. Voi astepta ca o prosta sa treaca si starea asta ridicola si idioata. Cateva ore pierdute din viata mea…
|
|
Spuneam asa, in general.