Even FanFiction - Teen stuff
Forumul este dedicat iubitorilor de compuneri, fan fiction si alte creatii.
|
Nou pe simpatie:
surender_lady
 | Femeie
25 ani
Arad
cauta Barbat
26 - 47 ani |
|
|
Even FanFiction - Teen stuffReguliInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #176 |
 Debb#I'm cool#Din: Muhahahaland
Postari: 193
|
|
Cel mai mare bloc de piatra existent, in acel moment, am simtit cum a cazut pe mine. Aerul refusa sa imi intre in plamani, inima mi-a luat-o la goana parca vrand sa imi rupa coastele si sa imi iasa din piept. Corpul mi se raceste brusc iar ochii incep sa se inroseasca si fara macar sa imi dau seama o lacrima imi strabate in lung obrazul. Maxilarul parea ca de piatra, dintii parca se sfaramau din cauza strasorii muschilor. Nu imi gasesc cuvintele, nu stiu ce sa spun, ce sa fac, cum ar trebui sa reactionez. Eram doar impietrita in patu-mi alb. Simteam cum pierd o parte din mine, o parte ce urma sa traiasca si sa creasca, dar.. ce fel de mama as fi fost daca imi lasam copilul in mainile unui nepriceput? Hmm l-as fi vizitat mereu, numai sa ii vad acei ochisori veseli, l-as fi scos in natura numai sa il privesc alergand printre flori si bucurandu-se pana si de o mica gazulita ce avea lacas in iarba, i-as fi aratat stelele si luna si mai apoi voiam sa il vad crescand apropiindu-se de adolescenta. Voiam sa ii vad prima prietena sau primul prieten, voiam sa fiu langa el la altar si sa plang nevenindu-mi sa cred cat de repede s-a maturizta si a cresut... dar deja e mult prea tarziu. Toate aceste vise s-au sfaramat, lovindu-ma cu o precizie si o viteza imensa, lasand rani adanci ce vor dura pentru o eternitate.Cameron ma rpivea cu teama si cu regret. Isi asuma toata vina asupra lui. Era tacut si respira apasat. Iuana, deasemenea, se invinuia pentru ceea ce se intamplase. Imi apuca mana. Tremura din toate incheieturile. Imi evita privirea crezand ca voi spune ca e doar vina ei. Ii pun mana mea rece pe obraz si ii spun incep pintre lacrimi:
D: Nu te simti vinovata iubita mea, nu ai nici o vina. Nu te puteam lasa acolo. Nu imi permiteam sa te pierd.
Apoi imi intorc privirea spre Cameron ce ma privea fix. O clipa m-am simtit furata din realitate, privindu-i ochii de un albastru clar. Parca priveam cerul , nu ochii lui. Pun ochii in pamant 2 secunde fiind un pic emotionata si ii spun cu un zambet cald:
D: Nici tu nu esti vinovat. Ai facut ce ai putut. Daca nu ai fi tras volanul din mainile prietenului tau, eu nu mai eram acum aici.Iti multumesc din inima ca m-ai salvat.
Atunci privirea lui capada un strop de fericire, sare din scaunul lui, se pune pe marginea patului meu si ma strange putenic la pieptul lui sarutandu-ma pe frunte. Ii auzeam bataile inimii atat de clar, parca ma calmau si imi dadeau puterea de a zambi, chiar daca cel mai de pret lucru al meu fusese furat.
Reusesc sa ma despind din bratele lui calde si protectoare si pun mana pe telefonul mobl e era batat un pic de sange. Il sun pe Adam.
D: Alo? Adam?
A: Da. Cu cine vorbesc.
D: Cu Debbie.
A: Ahh buna mai. Ce mai afce copilul.
D: Pai.. despre asta voiam sa vorbesc cu tine. Vino urgent al spital.
A: S-a intamplat ceva?
Vocea lui era deja speriata si incepea sa tremure.Imi era greu sa ii dau vestea. Aprope imposibil. Cum sa ii spun ca al sau copil era mort? Nu aveam incotro. Adevarul doare dar te elibereaza.
D: Da.. s-a intamplat.
A: CE!?CE S-A INTAMPLAT!?
Bufnesc in plans speriata de faptul ca a inceput sa tipe la mine si nu mai apuc sa spun nici un cuvant. Tremuram toata si imi doream sa dispar repede , nimeni sa nu stie ca exist.Printre lacrimile ce curgeau siroaie pe obrajii mei am reusit sa indrug doar o propozitie.
D: Vino la sptal. Acum...
Si inchid telefonul inainte ca el sa apuce sa spuna ceva. Nu voiam sa il aud din nou tipand la mine. Nu aveam nici o vina. Nu voiam sa fiu eu luata la intrebari pentru un lucru ce asa a fost sa fie.
In cateva minute el intra pe usa salonului in camera ma aflat cu ochii mari, speriati si plini de griji. Ramane blocat in usa si priveste de jur imprejur.
A: Ce s-a intamplat cu copilul?
Tocmai atunci am fost scapata de intrebari de domnul doctor ce intra in salon impingand un carucior cu rotile. Atentia lui Adam se concentreaza asupra doctorului.
A: Domnu' doctor, spuneti-mi ce s-a intamplat?
Dr: Dar cine sunteti dumneavoastra.
D: E.. verisorul meu. Nu am avut cum sa ii spun la telefon...
D: Pai.. copilul verisoarei dumneavoastra a murit. Acum o ducem in sala de operatii.
Atunci Cameron se ridica si se uita atent in ochii lui Adam.
A: Cine a facut-o, spune-mi cine?
D: Nu stiu.. nu stiu.. a dat o masina peste mine atat stiu.
A: Care masina!
D: Nu stiu!!
A: El cine e?
Eu atunci [pun ochii in pamant si deodata imi vine o idee stralucita.
D: El e prietenul meu.. A venit aici s ama sustina.
Atunci adam vine langa patul meu se pune in genunchi privindu-ma in ochii mei rosii , plini de lacrimi si spune incet, vorbele fiindu-i fara viata.
A: Imi pare rau ca te-am tarat in asta...imi pare rau pentru copil, era unica mea sansa dar nu trebuia s ate bag pe tine in chestia asta.
Atunci pune privirea in pamant si observ cum patul incepe usor usor sa se umple de picaturi de apa, picaturi ce contineau durere, suferinta si dezamagire.
cum e; ?
chiar nu e nimeni pe aici?
_______________________________________
Daca nu visezi,cum ai putea sa iti transformi visul in realitate?
|
|
| |
|
| #177 |
 AshleyNew MemberDin: Seattle
Postari: 13
|
|
Simpatic. Chiar simpatic.
Se vede cum ai evoluat. Next te rog :]
_______________________________________
I love food more than I love people.
|
|
| |
|
| #178 |
|
|
M-am uitat peste prima parte.Fara suparare,dar dupa primele randuri deja m-am oprit din citit.Ceea ce am observat pana acum e ca majoritatea fetelor care scriu ficuri si sunt incepatoare grabesc foarte mult actiunea.De aceea pun tone de dialog si 0 descriere.Ceea ce trebuie sa intelegi e ca isi pierde farmecul pe care,probabil,ti-l imaginai.Toata frumusetea ficului consta in descriere,naratiune,folosirea cuvintelor in armonie,nu niste replici ale unor fete pe care pur si simplu nu mi le pot imagina.
Pai,uhm,cam asta e tot,nu am citit indeajuns sa continui critica asta constructiva.
_______________________________________
"You're the darkness,Tate."
|
|
| |
|
| #179 |
|
|
Hmm, drept sa-ti spun, eu am inceput cu naratiune/descriere primele parti si apoi am bagat ceva dialog, oarecum echilibrat si apoi am revenit la mai multa descriiere/naratiune.
Nici eu nu am citit si acum mi-ar fi cam greu sa citesc, nu sunt oobisnuita, nu mai sunt, de fapt, cu dialog pan' la moarte:]]
Oricum, de creaciun o sa incerc:]
|
|
| |
|
| #180 |
dydiNew Member
Postari: 14
|
|
Vad ca pe parcursul ficului ai inceput sa adaugi mai multa descriere. Bravo!
Imi place mult ficul tau.Sunt curioasa cand o sa isi dea seama andy ca aceea era debbie ce o sa faca
|
|
| |
|
| #181 |
Debb#I'm cool#Din: Muhahahaland
Postari: 193
|
|
Dr: Domnisoara, pierdem vremea.
D: Da.. sigur.. ma scuzati.
Incerc sa ma dau jos din pat, dar raman intepenita fiind strapunsa de o durere ingozitoare ce parea ca imi sfasaie carnea. Cameron observa expresia fetei mele si imi sare imediat in ajutor. Ma apuca de mana si se uita la mine, parca intrebandu-ma daca e mai bine asa. Acea durere imi fulgera iarasi piciorul si burta incepand sa si ametesc. Vazandu-ma in acea stare se apleaca un pic, baga o mana sub picioarele mele, ma prinde de mijloc si ma ridica, luandu-ma in brate. ma pune cu atentie pe scaun in timp ce eu aveam impresia ca salonul in care ma aflam se invarte continuu. Odata pusa in scaun, imaginea neclara si miscatoare revine usor usor la normal, durerea de cap disparand treptat. Scutur putin capul si ma uit lung la Adam ce statea pe pat privindu-ma socat dar avand si urme clare de tristete si dezamagire. Nu se poate abtine iar lacrimile ii apar din nou pe obrazul sau alb. Stiam ca inauntrul sau tipa de disperare si probabil dorea sa rupa si sa sparge tot ce se afla in acea camera dar socul inca avea stapanire asupra lui anchilozandu-i corpul, lasandu-i doar ochii sa verse lacrimi.
Doctorul imi intoarce usor scaunul si ma scoate incet pe hol. Timpul parca sta in loc, holul se lungeste pe masura ce ne apropiam de sala de operatii..iar regretele vin si ele, lovindu-ma brusc si puternic in piept. Ajungem in sala unde copilul meu va fi scos din aceasta lume si proabbil aruncat la gunoi. Un tremurat imi pune stapanire pe corp iar frica ma invaluie tot mai mult pe masura ce vedeam toate acele ustensile aranjate frumos pe acea masuta de metal. Doctorul ma ajuta sa ma ridic , de aceasta data ametelea nefacandu-si simtitta prezenta, ci doar durerea groznica de picior. Ma asez pe masa punandu-mi picioarele pe acele suporturi inchizand ochii si inghitind in sec. Dupa 10 minute de durere ramasitele copilului zaceau pe un suport de metal ce era patatat pana la refuzul de sangele meu si al lui. Nu mi-a venit sa cred. Cand am realizat ce s-a intamplat de fapt am inceput sa plang nevenindu-mi sa cred ochilor. In scurt timp ajung din nou in acel salon alb si tacut unde Iuana, cameron si Adam ma priveau cu regret si o oarecare teama. Cameron se repede la mine din nou luandu-ma in brate si punandu-ma pe patul rece acoperit de cearceafuri imaculate. Ma mangaie pe spunandu-mi parca ca totul va fi bine... dar nu era. Adam se ridica din scaunul lui isi ia la revedere si dispare ca o fantoma. Iuana ii ia imediat locul si ma apuca de mana prividu-ma ca un catelus. Doctorul se uita peste analizele mele si apropa din cap nespunand nimic.
D: Ce s-a intamplat domnule doctor?
Dr: Tomografia ta pare in regula, piciorul iti va fi mai bine dar va trebuie sa mergi cu o carja un timp scurt. va trebui sa evitati contactul sexul pentru cel putin o luna.
D: dar cand mi-ati facut tomografie?
Dr: cand erai inca inconstienta. trebuia sa verificam daca ai suferit vreun traumatism cranian. Trebuia sa fim siguri ca te vei afce bine.
D: Pai... daca sunt in regula, pot pleca acasa?
Dr; Ar fi indicat sa stati macar in seara asta, daca insistati, maine va vom da drumul.
D; Va multumesc mult domule doctor.
Dr: Nu ai pentru ce, asta e meseria mea. Acum ar fi bine sa te odihnesti.
C: Nu iti fa griji, voi fi aici cand te trezesti.
I: Si eu la fel.
In cateva minute adorm iesind din acel iad care se desfasura tot mai pronuntat in jurul meu. Visele nu si-au facut aparitia lasandu-mi somnul linistit, odihnitor.
_______________________________________
Daca nu visezi,cum ai putea sa iti transformi visul in realitate?
|
|
| |
|
