Artemis
Moderator
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 668
|
|
Gata, gata, a sosit Multumesc mult mult pentru comentarii ^^ Va avertizez ca inca nu o sa fiti scoase din ceata, caci la inceput sunt niste pasaje descriptive si mai putina esenta clara de actiune.
3.
Chiar aș dori să se întâmple ceva, subconștientul meu s-a plictisit de mult timp de acest mers fără destinație. Ca și când aș avea o mie de dorințe, capriciul meu se îndeplini. Lumina pălește puțin, iar în fața mea apar două porți imense, din argint. Fac trei pași spre ele și observ că sunt sculptate în detaliu, ilustrând diverse scene. Fără să le atingă cineva, acestea se deschid în fața mea, iar eu intru într-o încăpere uriașă, maiestuoasă, albă. Picioarele mele înaintează fără ca eu să le fi dat vreo comandă și mă duc spre o fereastră. Prin geamul curat ca lacrima văd niște grădini imense, cu multe flori și o grămadă de copaci care țin umbră. Deodată mai mulți copii năvălesc pe iarba proaspăt udă, făcându-mă să doresc și mai mult să mă aflu acolo. Precum copii aceia mă comport, vrând să trec cu mâna prin sticlă, însă fără reușită, desigur. Îmi impun controlul asupra picioarelor și mă întorc cu spatele la fereastră, căutând o ușă pentru a ieși în grădină. Zăresc una la câțiva metri distanță, însă în fața mea apare un zid uriaș care îmi bloca drumul. Înghit în sec, cu firea puțin speriată de ce ar putea urma. Din tavan cade în fața mea o fată cu chipul palid și corpul slăbit. Are trăsături îngerești, ochi albaștri, buze rozalii, mâini aparent fine și chiar și aripi. Mă mir cum de nu le-am văzut când a coborât, mai ales că sunt uriașe, sunt de două ori mai mari decât trupul ei. Îmi zâmbește călduros, parcă neștiind cine sunt eu de fapt și ce fel de păcate am, iar mâna ei se încleștează cu a mea. Aceasta nu emite niciun fel de căldură, dar pielea ei este mai fină ca orice material atins de mine vreodată. Fără să sesizez, fata începe să dea din aripi și mă trage după ea, spre presupusul tavan care de fapt nu exista. Sentimentul nu este același cu cel când am căzut, este mai frumos și mai pacifist. Îmi simt trupul ca și când ar fi o pană, zburând printre norii joși, chiar foarte joși. Nu cred că plutesc la mai mult de zece metrii de sol, dar nimic nu mă mai sperie acum, după moarte. Îngerul mă aduce spre un palat destul de măricel, sculptat, bineînțeles. Presupun că este din marmură după ce îl admir îndelung. Observ o ușă larg deschisă din lemn, împodobită cu flori și cu o cruce atârnată de un cui. Fac un pas, doi, trei și ajung în fața acesteia, arunc o privire înauntru, iar imensul alb îmi răsare în ochi. Când intru îmi dau seamă că îngerul a dispărut, deoarece nu îl zăream. Încăperea este uriașă, e atât de mare încât ar încăpea aici un stadion întreg, sau poate exagerez eu. Însă este chiar mai mare decât arată exteriorul. Pașii mei se aud grav pe podeau albă, făcând un ecou în toată sala.
_______________________________________

|
|