RoxeTTe
AdminBabe
 Din: far away
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 1001
|
|
Bun, deci, dupa cum am spus, astazi este ziua in care postez compunerile pe care le-am primit. Mai trebuia sa primesc una de la un user, dar nu mai este timp si, cu parere de rau, le postez doar pe acestea pe care le am pana acum. Succes participantelor!
Craciunul
Afara mici fulgi de nea incep incet sa cearna . Pe strada mai este doar vantul care imprastie mici fulgi peste tot . Incet, orasul este acoperit de o haina de blana de un alb pur si stralucitor . Mii de fulgi se pot observa cum acopera totul . Copacii si-au lasat de mult frunzele prada moartei . Nici un om nu indrazneste sa iasa desi peisajul e frumos si tot odata trist . Ti se face pielea de gaina doar cand privesti pe geam si vezi zapada . Privesc visatoare cerul si nici macar eu nu stiu la ce ma gandesc . Intr-un colt racoros al casei se aude tacerea unui brad de mult impodobit cum este si traditia . In camera o tacere apasatoare te inconjoara si e infiorator . Nu spun nimic si orcum nu as avea ce , doar ma uit pe geam in tacere . Imi amintesc cum in copilarie mergeam la sanius si de Craciun mergeam sa colind cu prieteni . Acum sunt mare si mi-a trecut vremea . Insa tot iubesc Craciunul si imi place mult iarna . De Craciun am amintiri ce nu cred ca le voi uita prea curand ...
Un anotimp, un sentiment.
Am aruncat o ultima privire in oglinda inainte de a iesi pe usa, tinand intr-o mana cheile si in cealalta dosarele. M-am cufundat in scaunul masinii si in cateva minute soferul m-a instiintat ca am ajuns la destinatie. Ma aflam in fata unei cladiri cu peste 10 etaje, cu pereti din sticla. Am urcat scarile cu lene si m-am asezat plictisit in scaunul biroului meu. Secretara mea, o tipa inalta, finuta, mereu dichisita a strecurat capul pe usa, spunandu-mi ca in 15 minute am un interviu de angajare. Nu stiu la ce m-am gandit cand am spus ca am nevoie de angajati noi. Am intalnit persoane care veneau la interviu si nu stiau cu ce se ocupa firma mea. Dar astazi, numai de asta nu aveam chef. Cautam ceva pe internet, cand amintirile m-au acaparat. Un prost. Mereu am stiut ca eram insensibil si o raneam pe zi ce trece. Un prost, asta am fost. Am inselat-o de nenumarate ori. Si ceea ce ma durea, ma perfora pe dinauntru, lasandu-ma sec, era ca stia. Stia si accepta. Dar intr-o zi, tristetea a cuprins-o si a plecat. M-a lasat singur. Doi ani au trecut, dar parca a fost un secol. Iar acum, este iarna. Iarna ne-am cunoscut, iarna ne-am iubit si tot iarna m-a lasat. Imi amintesc zilele frumoase de iarna cand ne plimbam prin parc, prin mantia alba si stralucitoare, covor alb si moale si fulgii mari, ca de vata se asterneau delicat in parul nostru. Iar ea, stand intre crengile imbracate in paltoane de omat, era precum Craiasa Zapezii, zana detaliata cu mici stelute argintii. Auzeam din hol mai multe voci, dintre care am distins una de prichindel. Mama sa il ruga sa stea cu secretara mea cat ea vorbeste cu “Domnul care o angajeaza”. Eram mult prea adancit in ceea ce cautam la laptop asa ca i-am spus scurt si dur: -Ai intarziat 4 minute! -Ma scuzati, dar ninge foarte tare si traficul, poleiul… Apoi s-a oprit brusc, ceea ce m-a facut sa ma desprind de ce faceam. Ma uitam in fata mea, nevenindu-mi sa cred. Acele picioare subtiri si lungi, ascunse dupa niste dresuri colorate si o fustita potrivita. Acele picioare care ma innebuneau. O singura femeie pe care o cunosteam avea acele picioare nemaipomenite. Am ridicat privirea si i-am intalnit ochii de culoarea ciocolatei, puternic conturati de genele bogate, ce ii impodobeau chipul. Inca simteam acel val de emotii dintre noi, acea chimie de care spuneau toti. Era inca prezenta, acolo unde a fost mereu. Ma simteam ca un nou-nascut, intalnirile cu ea aveau mereu acest efect asupra mea. Stiam ca impreuna puteam muta muntii din loc, dar separati, vom cadea. Dar intalnirea cu ea m-a facut sa ma ridic si sa stau cat de drept posibil in fata ei, desi am esuat, desigur, si tot ce am reusit sa fac a fost sa o intreb cum se mai simte. Probabil mi-as fi dat o palma ca pedeapsa pentru intrebarea stupida, dar nu as fi vrut sa par si mai idiot in fata ei. Buzele ei s-au conturat usor intr-un suras superb, ce ii lumina fata. Acelasi suras care imi placea atat de mult. Peste cateva minute radeam amandoi in hohote din nimic, cum obisnuiam sa facem pe vremuri. Am fost intrerupti de usa izbita de perete, iar in camera fugind un baietel si tipand ca nu-i place secretara mea. Sprancenele mi s-au apropiat numaidecat, formand o incruntare nedumerita. Apoi m-am intors spre ea, intreband-o cine este el. Zambetul i-a cazut instantaneu, ochii incepand sa-i sclipeasca de la lacrimile ce incepeau sa se formeze in ei. Cuvintele ii erau soapte, glasul aproape stins, parca dandu-si duhul acolo, dar am reusit sa inteleg ce a spus. -Este.. al tau.
Iarna ne-am cunoscut, iarna ne-am iubit si tot iarna m-a lasat. Iar acum, este iarna. Iar ea s-a intors la mine. Acum, este Craciunul, iar noi, noi trei, stam in sufrageria locuintei mele, uitandu-ne unul la altul, ea zambindu-mi cu subinteles, aratandu-mi ca este fericita, iar eu ma alatur ei, o strang in brate, o tin la piept, ii simt bataile inimii, ii sarut fruntea catifelata, imi culc pruncul, o iau de mana, o duc in camera, o iubesc pana in zori, o iubesc cu foc, iar dimineata nu ezita sa apara si ma gaseste langa patul ei, stand cu un cadou si o floare in mana, o sarut si ii urez “Craciun fericit!”
Perfect Christmas
"Si anul acesta va ninge Gandurile mele ingheata deja toamnele blande si calde nu mai sunt oare ce sa fac, nu ma plac in mijlocul gheturilor." Insfarsit reusesc si eu sa incep ultimul capitol al carti "Fugarul" de Massimo Carlotto. Nici macar nu ajung sa citesc primul cuvant din urmatoarea fraza , pentru ca sunt intrerupta de melodia telefonului meu. Raspund fara sa imi pese cine este. -Alo? Rachel? Sunt Martin. -Hey Martin. Da eu sunt, te rog spune. -Inainte sa iti spun. Ce faci? Esti din nou singura? -Da Martin sunt din nou singura si ce sa fac citesc, vreau sa termin o carte. -Pe bune? Fix in ziua de Craciun? -Da, acum spune. -Ok, ma intrebam, daca tot esti singura acasa si nu ai nimic mai bun de facut decat sa citesti nu vrei sa vi la petrecerea de Craciun organizata de mine? -Ba da, de ce nu? Vin la tine intr-o ora cred. Bye. -Ok. Bye. Imi pun telefonul pe noptiera, iar langa,cartea. Ma ridic din pat si ma duc la dulap de unde imi aleg o roche de un albastru inchis, apoi niste pantofi de aceeasi culoare. Am mers la baie unde m-am schimbat si m-am machiat. Am terminat repede mai ales pentru ca nu sunt genul care sa se macheze excesiv si nici genul care sa schimbe o mie de haine pana alege una. Cum am iesit din baie am inceput sa ma panichez, aducandu-mi aminte de faptul ca in fiecare an cand Martin organiza la el Craciunul fiecare trebuia sa ia un cadou. Bineinteles regula de aur fiind : o fata da cadou unui baiat, iar un baiat unei fete. Problema este ca eu nu am nici un cadou anul acesta. Am redeschis dulapul si am inceput sa ravasesc totul in cautarea unui cadou. Nu sunt buna la a alege cadouri si faptul ca nu il am cumparat deja ma face sa fiu panicata. Dupa lungi cautari dau de o cutie neagra cu niste flori rosii, dar si albe. Cutia fiind legata cu o funda rosie. Deschid usor cutia. Inauntru gasesc un lantic pe care se afla un pandantiv in forma de cerc. Pe acesta era iscriptia:"The dreamer dies, but never dies the dream", am zambit copilaros si am pus pantantivul exact cum a fost in cutie. Apoi am rearanjat cutia. Mi-am luat paltonul pe mine si gentuta neagra. Ma uit pentru ultima data in oglinda si plec. Cum ies afara observ ca taxiul care trebuia sa vina, nu a aparut. Afara ninge des, este destul de frig, dar peisajul este mirific. Zambesc ca un copil si privesc uimita, minunatul dans al fulgilor de nea si zapada care se aseza acoperind totul cu o matie alba , pura si nevinovata. Sunt prinsa in acest peisaj minunat pana cand taxiul ajunge si claxoneaza. Ma trezesc cu greu din a visa cu ochii deschisi si urc in taxiu. Drumul a fost foarte scurt asa ca nu am avut timp sa mai visez cu ochii deschisi. Cand am ajuns in casa lui Martin, petrecerea era in toi. Se pare ca din nou este multa lume pe care nu o cunosc. De fapt nu cunosc pe nimeni in afara de Martin. Oftez si dupa ce las paltonul la intrare merg in cel mai greu de observat colt al sufrageriei imense si ma asez pe o canapea. Privesc cum oamenii se distreaza, vorbesc, rad, fumeaza, beau si canta. Nu apuc sa ii studiez pe fiecare in parte, de fapt nici macar nu incep pentru ca un baiat se aseaza langa mine. Intorc privirea la el si imi zambeste. Raman blocata, iar privirea mea incepe sa-l analizeze. Este tanar, are in jur de 17 ani, parul blondut ce ii scoate in evidenta ce-i doi ochi verzi ca doua smaralde, are buze carnoase si rozalii si un zambet ucigator de frumos. Dupa ce termin sa il analizez imi intorc privirea din nou spre lumea ce dansa fara oprire. Cateva minute mai tarziu, ma saluta si incepem sa vorbim. De obicei nu sunt asa deschisa convorbirilor, socializarii, dar cu el ma simt bine cand vorbesc. Vocea lui este tare draguta si suava. Aflu in cele din urma ca il cheama Andrew si ca locuieste la cinci case diferenta de mine, iar in afara de asta facem istoria impreuna. Lucrurile acestea mi se par foarte ciudate deoarece eu nu l-am observat niciodata. Din vorba in vorba incepem sa ne cunoaste mai bine si aflu ca ne asemanam destul de mult. Incepem sa radem si sa vorbim iar in scurt timp ma invita pe ringul de dans. Nu accept din prima deoarece nu sunt deloc experta in a dansa si mai ales la petreceri. Dar intr-un final ma convinge sa merg cu el pe ringul de dans. Dansez si vorbesc cu el pana cand Martin anunta ca trebuie sa ne impartim cadourile. Inima incepe sa imi bata frenetic, deoarece in seara aceasta l-am cunoscut numai pe Andrew si sincera sa fiu pot sa afirm ca m-am indragostit de el. Inghit in sec apoi ma indrept spre canapea de unde i-au cadoul meu mititel. Apoi ma indrept catre bradul imens din mijlocul sufrageriei unde toata lumea s-a strans, iar Andrew ma asteapta cu un zambet cald intr-un colt. Zambesc la randul meu si ma duc langa el. Martin face numaratoare inversa dupa care toata lumea striga un calduros "Merry Christmas!". Simt cum rosesc, dar cu toate astea imi ridic privirea spre Andrew si ii inmanez micul meu cadou. In schimb si el imi ofera o cutie rosie si mica, tare dragalasa. Ne zambim reciproc si amandoi incepem sa ne desfacem cadourile asteptand cu nerabdare sa vedem ce vom gasi. Am deschis cutia si am ramas placut impresionata atunci cand am zarit un inel de argint ce avea in mijloc o piatra verde. L-am luat in mana si am vazut ca inauntrul sau scria " Because you are so special for me ". Mi l-am pus pe deget dupa care mi-am ridicat privirea spre el, i-am multumit apoi i-am zambit. Nu mi-a raspus ci doar si-a pus colierul de la mine la gat. Acest fapt a inceput sa ma intristeze. Dar in cateva secunde a ridicat si el privirea catre mine si mi-a zambit.A inceput sa se apropie incetul cu incetul de mine pana cand fruntile noastre s-au intalnit si ne-am putut simti respiratia reciproc. Inima mea nu vrea sa se opreasca din a bate ca nebuna vrand parca sa iasa din piept. Mai zambeste odata jucaus, iar apoi ma saruta lung si pasional. Cred ca toata lumea a vazut intreaga scena pentru ca pe parcusul sarutului, cat si dupa lumea ne-a aplaudat. Desi ar trebuii sa simt rusine, nu simt decat fericire si iubire. Toate acestea ma fac sa cred ca acesta va ramane cu siguranta cel mai frumos Craciun din viata mea.
De Craciun
Ma ridic din patul improvizat:cateva paturi groase, roase de vreme, murdare, cu un miros statut. Privesc in jurul meu; griul ma inconjoara. Cateva postere rupte stau atarnate pe pereti, lipite doar la un colt cu scoci. De pe unul, Carmen Electra si etaleaza frumosul corp, sanii iesind in evidenta. Ma fascineaza de cand am ajuns aici si imi doresc sa fi fost barbat si sa ma minunez zilnic la ea. Macar atunci as fi stiut ca este natural, asa ma gandesc ca poate ceva este in neregula cu mine. Calendarul, din 2004, sta atarnat de un cui ruginit. Poza din luna decembrie infatiseaza o femeie aproape goala imbracata in craciunita, tinand sensual, aproape de gura, o acadea. Machiajul este strident si vulgar. Ea este vulgara. Arata ca o curva, gata sa fie satisfacuta de orice barbat i-ar sosi in cale. Ma indrept spre geamul mic. Este undeva sus, aproape de tavan. Ma urc pe un mic scaun de lemn, astfel incat sa pot privi afara. Praful lipit pe geam, peste o substanta de culoarea cuprului ma impiedica sa vad totul clar. Cateva instalatii sunt aruncate in brazii de afara, la misto. Bataie de joc. Unul dintre brazi are chiar si varf, o stea ruginita, de pe care sclipiciul s-a dus aproape de tot. Pe jos, zapada s-a asternut de mult. Inca ninge. Probabil, dincolo de zidurile mari si gri, este o atmosfera feerica, de Craciun. Orasul este frumos impodobit cu luminite si instalatii ce iti fura ochii. Mos Craciuni se plimba pe strada, spunandu-le tuturor “Ho, ho, ho, Craciun fericit!” si entuziasmand fiecare copil. Magazinele sunt pline, oamenii cumpara cadouri pentru cei dragi si pentru ei. In case, doamnele pregatesc bunatatile pentru ziua de Craciun, preparate traditionale, insa se intrec in retete diverse, sofisticate, specifice bucatariei franceze, pentru a impresiona invitatii si pentru a-si arata talentul la gatit. Dincolo de zidurile gri, inima ti se umple de fericire si bunavoie. -E Craciun…a mai trecut un an… -Da…, ii raspund, apot oftez lung. Bertha, colega mea de celula, este aici dinaintea mea. Si-a ucis sotul; ea spune ca a fost legitima aparare. -Regret ca…, am inceput, regret ca l-am omorat si l-am parasit afara, in frigul iernii. -Cand s-a intamplat asta? -Acum ceva vreme, de Craciun. Gardianul mergea de-a lungul celulor, verificand daca erau toate detinutele. M-am dus repede spre gratii, iar atunci cand a trecut prin fata celulei noastre, l-am prins de maneca uniformei. -Cat mai stau aici, Fred? -Nu sunt Fred! Si da-mi drumul la haina! M-am indepartat de el si m-am dus in spatele celulei, lipindu-ma de peretele plin de mucegai. M-am lasat in jos, alunecand. Bertha a venit langa mine, iar de la spate a scos o cutie de marime medie din carton. -Craciun fericit, Lora!, mi-a urat aceasta zambind. Asta e pentru tine, eu l-am facut!, a adaugat apoi mandra. Am luat cutia, privind-o cu lacrimi in ochi si nu am reusit sa mai spun ceva.
Ingerii din intuneric.
Ura.Dusmanie.Mandrie.Lauda.Invidie.Inselatorie.Crima.Asa am ajuns toti,asa a ajuns lumea noastra in care traim.Lumea in care oricine si-ar rani pana si cea mai importanta persoana din viata,asta doar pentru a-si atinge telurile,doar pentru faima si avere.Nimanui nu ii mai pasa de cei din jur,doar de pripria-i piele si propriile beneficii.Toti sunt niste vanatori orbi,care isi elimina impedimentele spre succes,astfel ramanand singuri,la un moment dat acea singuratate facandu-i sa cada in pragul nebuniei.Oameni prefacuti,care aparent iti sunt prieteni,iti pot destrama sufletul doar prin niste simple cuvinte,spuse cu atata usurinta.Oare ei isi dau seama ca imperiul pe care l-au construit pana acum se prabuseste,putin cate putin? Sau deja asta s-a intamplat de mult,iar pamantul a devenit insusi Iadul?Dar nimeni nu-si poate da seama de asta,doar pentru ca toti sunt preocupati cu 'afacerile' meschine.Daca stai bine si asculti nu poti auzi decat plansete de copii si ecoul sirenelor ambulantelor.Toti cei buni sunt prea slabi pentru a mai lupta,asa ca isi traiesc restul vietii lor neinsemnate in agonie.Acum nici ploaia nu mai poate spala toate aceste pete... O strada goala si intunecata.Luna domnea pe cerul fara stele,inecat de atata fum si nesiguranta.Doar o singura persoana pasea grabita spre un anumit loc.Se misca cu o gratie nemaivazuta,parca plutea.O pelerina neagra ii acoperea fata si restul corpului.Pasii sai rasunau peste tot in acea liniste mormantala.La un moment dat,se opreste. Lumina lunii o acopera cu totul,niste buze rosii ivindu-se.Rosteste incet niste cuvinte intr-o limba necunoscuta;din intuneric apare o alta fiinta imbracata,de asemenea cu o pelerina neagra ca smoala.Fata scoate o hartie si i-o inmaneaza.Celalalt personaj zambeste,face o mica plecaciune si dispare,exact cum a aparut.Ea ofteaza tacut si se intoarce,astfel lasand in urma straduta care arata de ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Zi vrajita
Clinchete de clopotei rasuna in vazduh. Vocile copiilor se aud razand pe strada. Dau perdeaua la o parte si ii vad, tragandu-se unul dupa altul la urmatoarea casa. Vecinii le deschid, ii aud cantand si apoi le dau cateva portocale, ceva nuci, iar cei mici fac o grimasa, nemultumiti. Ce a fost nu va mai fi… strazile sunt pline de pusti in cautare de bani, nu le mai place colindul, ci numai banii adusi de aceasta ‘afacere’. Intristata ma duc si ma asez pe covorasul din fata seminelui. Lemnele ard trosnind. Scantei plutesc in aer, unele par stele cazatoare in intunericul dulce al noptii. Am inchis usa, colindatorii nu vor mai veni, dar nu imi pasa, si asa totul e fals. Nici eu nu-s cu mult mai mare decat cei care colinda, dar tanjesc dupa vremuri pe care nu le-am trait, cand colindul era ceva angelic, ceva magic, fara asemanare. Mama imi povestise de multe ori, iar eu o ascultam cum mare atentie. Acum nici macar nu imi mai place Craciunul. De o vreme sunt mereu singura. Acasa la ai mei ma plictisesc, acasa la mine la fel, dar sunt singura. Nu am mai avut de mult un piept pe care sa suspin, un brat puternic de care sa ma spijin. Pe semineu sunt cateva hartii, probabil facturi. Le arunc una cate una in focul mocnit, el le inghite cu lacomie, le inonjoara si le distruge. Ma opresc la o scrisoare, cu numele meu pe el. Ma uit la destinatar si deja ochii imi devin sticlosi. Imi scutur repede capul si vreau sa arunc scrisoarea in flacari, dar nu pot… ceva ma opreste. As vrea sa o citesc, dar mi-e teama. Ma duc, cu ea in mana spre cuier, imi iau o haina, bocancii si ies afara, in curtea din spte. Ma trandesc in zpada si ma lipesc de un brad nedecorat. La lumina telefonului deschid plicul si incep sa citesc. Incep sa plang tacut. Mi-e frig si cald, dar nu-mi displace. Dupa ce termin rup hartiile in bucati si le las sa cada in zapada. Cum poate sa imi spuna asa ceva? Cum poate sa spuna ca ma iubeste dupa atata timp? De ce mi-a spus asta acum, cand maine se implinesc trei ani de cand nu am mai vorbit? Cum indrazneste sa imi distruga si mai mult Craciunul, decat era? Nu pot sa il sufar! In fiecare an face la fel si anul trecut mi-a si promis ca ne vom vedea curand, iar de Craciun am astepatat ca proasta venirea lui! Iar anul asta mi-a zis ca maine imi va aduce un cadou! Cum poate!? Ma trantesc cu totul in omat si incep sa plang amar, lacrimile raman prinse in zapada. Ca totul sa fie perfect, norilor le scapa fulgi de nea mar si frumosi, e prea frumos afara pentru inima mea! Ar trebui sa ploua si sa fulgere! Urasc Craciunul! Nu stiu de ce mai citesc scrisorile, dar nu pot sa nu o fac! Imi trag nasul si ma ridic, adunandu-ma. Ma uit la cer, iar stele albe imi cad pe fata, racind-o de la atata plans. ma sprijun de copac si ma uit la picioarele mele, ingropate in zapada. De ar fi viata altfel! Ma duc repede in casa si ma trantesc imbracata in pat. Inched ochii si imi doresc cu ardoare sa adorm, dar nu pot deloc, ma foiesc pe o parte si pe alta. Orele trec, nu pot sa suport linistea, ma asurzeste… trebuia sa ma fi dus la mama, dar nu am fost inspirata. Imi iau telefonul si castile, ma imbrac si ma duc din nou afara. Nu mai ninge, iar cerul e senin. Colindele rasuna in urechea mea. E unsprezece si jumatate, am senzatia ca e mult mai tarziu. Ma uit la luna si imi vine sa urlu, ma gandesc ca tot pe douazeci si cinci decembri ne-am logotit si un an mai tarziu ne-am despartit… Minutele trec greau, parca astept cu nerabdare ceva, cred ca ziua de maine si apoi de poimanine. Oftez si ma asez in zapada, cu capul lipip de bradul de mai devreme si cu mainile pe genunchi. Inchid ochii si ca anul trecut ma visez la cum ar fi ca el sa vina, imi aduc aminte clipele minunate, noaptea de acum trei ani… Oh, doamne! Lumanari, candele peste tot, in fata aceluiasi semineu, noi doi intinsi pe canapeaua rosie, cu trupurile lipite, rasufland greu, iar inainte cu cinci minute ne logodisem. In fiecare an sufar din auza lui si a aceste zi blestemate in care cica trebuie sa fii bun cu toti! De o vreme nu cred ca mai fac diferenta dintre vis si realitate, ma aflu intr-o lume noua, cu elemente de acum si din trecut, nu mai imi dau seama ce s-a intampla cu mine, mintea mea e prea obosita, vad clipa cand in care m-a ducea in brate de pe canapea in pat si m-a inconjurat cu bratele sale, numai de ar fi real… Lumea mea se incetoseaza si se innegreste pana cand nu mai stiu de mine. Dimineata vine, ince nu deschid ochii, dar simt lumina si in loc sa imi fie frig mi-e cald, cum nu ma asteptam. Ma foiesc putin si simt patura pe mine. Ciudat. Deschid pleoapele tremurande si descopar o pereche de ochi negri si stralucitori ce ma privesc. Buzele mele formeaza un ‘o’ de mirare. Sunt socata. El e aici, in fata mea, zambind. Nu stiu nici daca asa ma bucur sau sa il dau afara in suturi. Incep sa plang. El ma priveste intelegatori, iar lacrimile incep sa curga tot mai repede, umezindu-mi perna. As vrea sa stiu ce sa cred, dar ma simt golita. Chipul lui se apropie de al meu si ma saruta pe nas, apoi imi spune soptit: “Craciun fericit!” Atunci incep sa plang mai tare si ma prind de bluza lui, iar el ma imbratiseaza, insa tot nu inteleg ce vrea de la mine sau ce vreau eu de la el. Stiu doar ca sunt cu el si savurez intr-un straniu mod, Craciunul. Ma simt fericita cu el langa mine. E o zi intortocheata la care nu stii la ce sa te astepti. As vrea sa dureze pentru totdeauna…
Monștrii ai Iernii, Creatură a Crăciunului
Simțeam în aer un miros dulceag de la turta dulce pe care o cocea mama în cuptorul cafeniu, al cărui geam se aburea mai mereu când îl folosea. M-am ridicat cu lene din pat în acea dimineață, în camera mea era un dezastru de nedescris, hainele aruncate-n toate direcțiile, blugii pe jos, bluzele pe birou, câteva șosete atârnate de lustra din sticlă roșiatică. De undeva de departe se auzea un cântec voios ce anunța sosirea lui Moș Crăciun. Mi-am întors privirea spre geamul înghețat de gerul năprasnic de afară. Pe lângă rama maro se vedeau fulgii de nea atât de albi încât parcă erau bucăți dintr-o ființă nepământeană, o creatură acoperită din cap până în picioare cu pătura moale de nea. Prin fereastră vedeam o panoramă a micului oraș în care locuiam, din horn-uri ieșeau clăbuci albi de fum care se făceau una cu cerul, parcă ar fi creat un nor, fiecare văl de căldura era un nor... Înaltul și de neatinsul cer era la fel dalb precum pământul, nu se mai mândrea cu albastrul său ca al mării, era doar alb. Fulgi mari de zăpadă se rostogoleau, se învârteau și dansau unul în jurul celuilalt prin aerul rece, parcă înghețat, dar totuși plin de bucuria emanată de toți locuitorii ce sărbătoreau Crăciunul. Atunci mi-am amintit. Am plecat din camera mea și am fugit în sufragerie, unde se afla bradul împodobit cu o noaptea înainte. Era la fel de verde ca atunci când tata îl cumpărase, mirosul se simțea la fel de puternic ca atunci. Pe crenguțele vii atârnasem globuri de sticlă adunate în decursul anilor, fiecare cu povestea lui și cu creatorul său. Îl îmbrăcasem și cu beteală, cu foarte multă beteală, colorată în roșu, auriu, violet, argintiu... Parcă erau surorile fulgilor de nea, a creaturii aceleia mitologice despre care nimeni nu a îndrăznit să viseze vreodată, dar care exista cu siguranță în subconștientul fiecăruia. Nu conta că erai copil sau adult, tânăr sau bătrân, viu sau mort, trist sau fericit, monstrulețul alb era mereu cu noi, undeva ascuns. Poate în suflet, locul de care nu știe chiar toată lumea, dar asta-i altceva. Din steaua aurită din vârful bradului cădeau instalațiile cu beculețe multicolore care ne-au dat bătăi de cap mai în toți anii. Ca o cascadă falnică, bradul de Crăciun se transformase din ceva monoton într-un monstru verde, plin de culori și de sentimente. Pe de-o parte trist, pe de alta fericit, pe alocuri melancolic, iar prin colțuri în extaz. Însă existau încă o mie una locuri cu câte un sentiment diferit, chiar mai multe, mai multe locuri decât numărul stelelor de pe cer. Mama ieșise din bucătărie și mă privea cum contemplam bradul, fără a spune nimic. Parcă citindu-mi gândurile, a venit la mine, m-a servit cu un omuleț de turtă dulce cum numai ea știa să facă și mi-a spus în timp ce îl privea și ea: -Creatura asta verde... Nu-i așa că e frumoasă?
START VOT !!
_______________________________________ I got places to go, people to see, Ain't fucking with a BITCH like ME !! Nu beti apa, pestii fac sex in ea!! I Know I'm Not Perfect But I'm So Close It Scares Me

Love?! I'd rather fall in chocolate! Fuck Google, ask ME!!!
|
|