Jelly Legs Jinx!
#I'm cool#
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 181
|
|
Deci, asta e o colaborare dintre mine si Doctor Dre. :] Enjoy.
____________________
i.
Zarurile fusesera aruncate de multi ani, ramânând aceleasi de fiecare data si întotdeauna împotrivindu-se când încercam sa le schimb pozitionarea uzuala, când încercam sa schimb numerele, când... când pur si simplu luna plina rasarea la momente inoportune. Când norii se risipeau, Iadul îsi arunca sagetile catre pamant, iar eu, fara voia mea, trebuia sa ma supun... nu vroiam lucrul acesta, desigur, dar eram, pur si simplu, nevoit.
Ma priveam în oglinda - sub cele vreo cinci rani adânci care înca sângerau, puteai totusi sa vezi un chip uman, cu nas, cu gura, cu ochi, cu frunte, cu ce vrei tu. Umarul îmi era sfâsiat, licoarea rosie a vietii cazând pe podea; parul îmi era îmbibat cu apa, dar pur si simplu îmi era greu sa ma gândesc cum ajunsesem în halul acela, mai mult mort decât viu. Desi pe jumatate orb, tot puteam sa-mi dau seama ca pentagrama îmi scânteia cu putere, provocându-mi o durere puternica de cap, dar totodata anuntându-ma ca luna plina venea... la dracu', la dracu', la dracu'! Calm, calm... respira... Având tricoul rupt si peticit si iar rupt în câteva locuri, nu puteam risca sa-l distrug si pe acesta, asa ca, pur si simplu, mi l-am dat jos si l-am aruncat într-o parte. Apucând tigarile si cheile, am oftat, pregatit de o alta noapte plina de morti si ceata.
Îmi puteam aminti cum fusesem infectat... era dureros, desigur, sa-mi reamintesc aceste imagini, însa ele jucau deja în fata ochilor mei, amestecându-se, disparând si reaparând la intervale regulate. Puteam sa ma vad - mic, sfrijit si întotdeauna bolnav, dar dornic de aventura si iubind luna... mda, descriere stupida, desigur, dar nimic nu putea sa întârzie acel atac!... Si nimic nu putea da timpul înapoi. M-am oprit pentru o secunda, clatinând energic din cap si dând la o parte imaginile care levitau. Razele asfintitului se revarsau maiestuos peste întregul oras, dar nu aveam timp de pierdut vizionând spectacolul magnific. Padurea. Cotrobaind prin buzunare dupa tigari, am pescuit una destul de furtunos si am aprins-o, inspirând fumul binefacator. Cu tigara în coltul gurii, am realizat ca iesisem de mult din bloc, fiind la jumatatea drumului catre padure. Norii erau despicati în fel si chip, aranjati si modelati dupa forme diverse, negrul cer fiind vizibil... stai putin. Negrul cer? ...La dracu'. Întârziasem. Cu mult.
Scotând un 'tch', am continuat sa merg, calm, catre padure, desi tremuram si mergeam cumva mai cocosat, privind drept înainte. Pierdusem notiunea timpului, iar asta facusem de fiecare data, absolut de fiecare data. Cu singurul ochi bun fiind si acela împaienjenit din cauza întunericului, m-am împiedicat şi am căzut în genunchi, înjurând printre dinţi. Simţeam cum picioarele din spate mi se alungesc, cum coloana vertrebrală mi se întinde şi se cocoşează, cum craniul meu îşi schimbă forma... totul a fost gata, dureros, într-o clipă. Mi-am dat capul pe spate şi am mirosit aerul - un alt vârcolac era prin apropiere, dâra de miros răspândindu-se din direcţia pădurii... Trebuia să sfâşii, să omor, să torturez...
Aruncându-mă înainte, am cotit înspre pădure, lovindu-mă în repetate rânduri de maşinile din jur, zdrobindu-le uşile şi zgâriindu-le. Mârâind pe un ton ridicat, am alergat printre copacii pădurii, lovindu-mă ocazional de rădăcinile arborilor ce ieşeau la suprafaţa pământului. Nici urmă de oameni... urlând, agasat, fără să mai gândesc, am început să mă izbesc de copaci, zgâriindu-le scoarţa şi muşcându-mă pe mine însumi, pentru a putea să-mi satisfac pofta de sfâşiere. Brusc, m-am ridicat în două picioare, fiind forţat să mă aplec puţin şi să-mi îndoi genunchii picioarelor prea mari în comparaţie cu mâinile mele. Mirosul celuilalt vârcolac era mult, mult mai sufocant şi am fost nevoit să cad din nou în patru labe.
Am scos un urlet hămesit şi m-am propulsat înainte, pe urmele semenului şi totodată duşmanului meu, gata de luptă.
_______________________________________
Nerimon - Alex Day and Charlie, the winners.
|
|